"Am simtit in Mihaela Runceanu flacara cantecului!"

Sursa: (interviu realizat de Prof Dr Nicolae Penes si inclus in cartea "Un cantec ucis", semnata Nicolae Penes)

" Pe vremea aceea, clasa de canto (adica in anul 1974, cand Mihaela a intrat la conservator si la clasa de canto a Scolii Populare de Arta din Bucuresti) functiona pe strada Cuza Voda. Eu conduceam formatia vocala intitulata "Trubadurii primaverii". In aceasta formatie aveam si un student de la conservator pe nume Ion Solomon. El mi-a adus-o pe Mihaela: "Doamna, am o colega cu glas deosebit...

Nu vreti sa o ascultati?". Am zis "da" si ... Mihaela a venit. Clasele de canto aveau, in afara pianului, si o mica scena. Cand a venit Mihaela sa de-a proba de "admitere", in clasa se mai afla si compozitorul George Grigoriu...Si doamna Bercaru pronunta cu voce calda, parca mangaind amintirile ...
"Mihaela s-a urcat pe estrada din fundul clasei si a inceput sa cante. A cantat o piesa, a mai cantat una, apoi inca una ... Am simtit in ea flacara cantecului. Vazusem si auzisem atatea intr-o viata de om al scenei, sa spun asa. In Mihaela, in fata aceea slabuta si sfioasa, de-o gingasie aparte, am intrezarit marele CANTEC de maine, sa ma exprim si eu metaforic. Si nu m-am inselat. Pe toata perioada celor trei ani de cursuri a fost extrem de sarguincioasa, de receptiva si aceasta de la un student de conservator, care pe deasupra stie sa cante bine la un instrument (vioara) si, care citea note la prima vedere, fara dificultate. Aceasta "ciudatenie", sa zic asa, se datora si faptului ca la conservator studiile se faceau doar pentru muzica clasica, muzica usoara nu era bagata in seama, fiind considerata gen minor. Scoala Populara de Arta avea in schimb trei catedre de canto ai caror profesori erau Florica Orascu, Gloria Bordea si ... Nina Bercaru.
In anul 1975, dupa numai cateva luni de studiu intens, participam, eu si Mihaela, pentru ca vreau sa va spun, ca eu am insotit-o in marea majoritate a concursurilor cat a fost eleva mea, la "Steaua litoralului" din Constanta. Erau tineri veniti din toata tara. printre ei si Mihaela Oancea, nume deja cunoscut pe atunci, atat in randul spectatorilor, cat si al specialistilor. Mihaela Oancea depasise ceea ce se numea o speranta, devenise o certitudine. Toti o vedeau pe ea castigatoarea
concursului. Si ca sa va dati seama de ambitia si seriozitatea cu care aborda Mihaela Runceanu fiecare concurs, va marturisesc ca, in timp ce noi toti, inclusiv eu, mergeam la plaja si ne distram alaturi de concurenti, Mihaela statea in camera ei de la hotel facandu-si fel de fel de ceaiuri, avand grija sa nu raceasca la gat. La inmanarea premiilor Mihaela Runceanu castiga trofeul "Steaua litoralului" din 51 de interpreti, in timp ce Mihaela Oancea a trebuit sa se multumeasca cu premiul tineretii. Da, Mihaela Runceanu a facut atunci o figura exceptionala ... in acelasi an, am participat la "Constelatii valcene", la Ramnicu Valcea, unde, de asemenea Mihaela a castigat premiul intai. De altfel, in anul urmator, in calitate de castigatoare a editiei precedente, a fost invitata sa sustina un microrecital. Imi aduc aminte ca atunci au venit si parintii Mihaelei. Ce sa va spun, Mihaela a cantat din nou extraordinar. O ascultam si parca nu-mi venea nici mie sa cred de saltul fantastic realizat. Munca, perseverenta, talent! Am zis, atunci, ca eu, daca as canta, as vrea sa cant ca EA! Ea canta cum as canta eu...!" spune cu sinceritate si admiratie doamna Bercaru.
" ... A venit apoi "Steaua fara nume", Dupa cum stiti Mihaela a obtinut atunci zece pe linie si va rog sa nu credeti ca aceasta s-a intamplat pentru ca am fost si eu in juriu. De loc. Sa stiti, erau numai specialisti, unul si unul, in frunte cu Octav Enigarescu. Apoi, mai e ceva. Chiar eu am dat nota noua unei eleve de-a mea care, desi exceptionala in clasa, in concursul respectiv nu m-a multumit pe deplin, ceea ce nu era si cazul Mihaelei. Ea a luat zece pe linie pentru ca a meritat cu prisosinta ... Dar sa va spun una si mai hazlie. La un concurs intitulat "Bucuresti, Bucuresti" sau cam asa ceva, de altfel nu titlul conteaza, ci ceea ce s-a intamplat pe scena, Mihaela a interpretat doua piese absolut opuse ca stil si scriitura. Piesa lui Laurentiu Profeta era deosebit de grea, pretentioasa, atat pentru solist, cat si pentru orchestra, avand in vedere "stilul" Profeta (compozitor si de muzica simfonica, nu?), iar cea de-a doua piesa era de George Grigoriu. La concursul respectiv Mihaela a cantat cele doua piese cu siguranta si dezinvoltura unui adevarat profesionist. N-am sa uit acest lucru niciodata. Dar partea cu haz tocmai acum vine. La spectacolul de gala, in timp ce canta piesa lui Laurentiu Profeta, deci piesa grea, orchestra incepe sa o ia "prin porumb" cum se zice. Gelu Solomonescu, ca el dirija, face eforturi disperate sa-i "adune" din nou., dar de unde ... Mihaela, incruntata canta, dar cu ochii la dirijor, iar acesta, disperat, ii
face semn sa-i dea inainte, ca nu mai poate face nimic. Si Mihaela, cu toata harababura orchestrala, si-a vazut de treaba, iesind din aceasta insolita situatie ca o profesionista, pentru ca, de fapt, asta devenise, o mare profesionista a cantecului.
Dupa absolvire Mihaela nu inceta sa vina la scoala cu aceeasi regularitate si pasiune. Dar acum eu ma consultam cu ea. Imi dadea sugestii privind repertoriul elevilor mei, discutam cu ea si cu elevii aspecte privind dictia, respiratia, emisia, tinuta, etc. Simteam in ea pedagogul cu vocatie. De altfel, in anul iesirii mele la pensie, 1980, am avut de ales intre Angela Ciochina si Mihaela Runceanu, privitor la postul de profesor de canto, post ce ramanea vacant prin plecarea mea. Desi am avut-o eleva si pe Angela Ciochina, fata, de altfel
exceptional dotata, cu un auz perfect, preferintele mele s-au indreptat spre Mihaela Runceanu si nu m-am inselat nici de data asta. Si astazi, ca mai sunt invitata in diverse jurii pe la casele de cultura, elevii de la clasa Mihaela Runceanu se cunosc imediat dupa stilul deosebit de interpretare, dupa repertoriul ales, dupa tinuta interpretarii, etc. Nu-mi vine sa cred ca Mihaela Runceanu nu mai este!", spune cu tristete si durere doamna Bercaru.
"Chiar cu o zi inaintea nenorocirii m-a sunat, spunandu-mi: "Doamna, maine 1 noiembrie, la ora 16,00 am spectacol, productie de clasa. Sa stiti ca nu incep spectacolul fara dumneavoastra. Va astept la poarta scolii, in strada va astept!" Am incercat sa ma scuz, ca am sotul internat in spital, ceea ce era, de fapt, adevarat, ca voi veni altadata, dar n-a fost chip! Mi-a smuls promisiunea... Dar a venit noaptea de 1 noiembrie 1989 cand Mihaela si cantecul ei au fost ucise. M-a sunat fosta directoare a scolii, Doina Prisacaru si mi-a zis: "Ati auzit doamna Bercaru, nenorocirea?" . "Ce nenorocire? zic". "A fost asasinata Mihaela Runceanu". Am amutit, dupa cum nici astazi nu pot sa cred ca fetita aceea, care venise cu ani in urma sa dea proba pentru "Trubadurii primaverii" si, care acum ajunsese in varful piramidei solistilor de muzica usoara, nu mai este ...
Nu, nu ma pot obisnui cu acest gand si pace! Parca tot ii astept telefonul, parca tot astept sa-mi sune la usa. O astept pe ea, astept cantecul ei, flacara cantecului ei minunat si inconfundabil."
Da, doamna profesoara, si noi, ca si dumneavoastra, suntem convinsi ca Mihaela n-a plecat, ci "s-a ratacit doar printre pulberea de stele si nu a mai gasit drumul inapoi". Te asteptam, Mihaela Runceanu, pe tine si CANTECUL tau niciodata invins."
(regretata profesoara a Scolii Populare de Arta din Bucuresti, Nina Bercaru)