Subscribe to RSS feed

sâmbătă, 3 octombrie 2009

Comunicat de presa al familiei Runceanu

Xenti Runceanu a trimis un comunicat de presă Consiliului Naţional al Audiovizualului prin care acuză PRO TV-ul:
"Denunţăm ca fiind sub demnitatea umană faptul că PRO TV a făcut VEDETĂ TV din asasinul Mihaelei Runceanu prin difuzarea de interviuri cu acesta în emisiunea «HAPPY HOUR», devenită pentru noi «HORROR HOUR», cât şi în cadrul emisiunilor de ştiri din datele de 30.09, 1.10., 2.10.2009.
Prin acest pas, deosebit de periculos pentru audiovizual, se creează un precedent ce permite oricărui violator de copii, ucigaş în serie sau pericol social să devină un erou, un model, chiar dacă negativ. Condamnăm faptul că echipa PRO TV, coordonată de Alina Tolontan, a făcut un documentar la Buzău despre Mihaela Runceanu fără să le spună părinţilor îndureraţi care le-au pus la dispoziţie absolut toată arhiva foto-video cu fiica lor că vor vedea la tv interviu cu ucigaşul ei.
În numele singurului Dumnezeu la care se închină, denumit rating, PRO TV a călcat peste memoria regretatei cântăreţe şi peste durerea părinţilor devastaţi de imensa pierdere. Ucigaşul, conform anunţului făcut de PRO TV, are contract de exclusivitate cu această televiziune pentru apariţii, surse din interiorul televiziunii confirmându-ne că a fost foarte bine plătit pentru această înţelegere. (...) Mihaela, Dumnezeu să te odihnească în pace!".

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Related Posts with Thumbnails