Subscribe to RSS feed

duminică, 4 octombrie 2009

Să profanăm morminte, de dragul audienţei!

(Sursa: National)
Noul slogan al televiziunilor comerciale

În loc să facă un interviu cu personajele dubioase care lasă în libertate criminali psihopaţi, Măruţă s-a gîndit să-şi mai umfle ratingul difuzînd un interviu cu Daniel Cosmin Ştefănescu, asasinul care a curmat viaţa cîntăreţei Mihaela Runceanu, pentru a-i fura nişte lucruri din casă.

Călăul "inocent"

Individul, fost băiat de bani gata (tatăl – director la Ministerul Petrolului, mama – profesor universitar), în loc să se bucure că a scăpat de la pîrnaie şi să stea, naibii, ascuns într-un cotlon întunecos, se dă vedetă pe la televiziuni, încercînd să ne convingă că, de fapt, e un mieluşel nevinovat. Emisiunea “Acces direct” preia reţeta şi ne bombardează cu alte mizerii. Călăul recunoaşte, în sfîrşit, că e vinovat, dar comentează cu cinism: “Dacă x şi y au ieşit din puşcărie, eu de ce să nu ies? În ziua de azi, lumea e mai lipsită de moralitate.” În plus, chanteusa Silvia Dumitrescu îşi face niţică reclamă, povestind cum a machiat-o ea pe decedată. Cum era de aşteptat, tabloidele sar să sfîrtece, şi ele, o halcă din trupul Mihaelei Runceanu, reluînd porcăriile văzute la televizor. Ca să nu fim acuzaţi de subiectivism, vom reproduce comentariile oamenilor simpli, afişate pe site-ul emisiunii Happy Hour:

"Cît de cinic este acest individ care nici acum, după ce a stat 17 ani în închisoare nu îşi asumă responsabilitatea faptelor sale şi dă vina pe destin! Dacă era cu adevărat nevinovat, nu ar fi stat atîţia ani după gratii, a fost condamnat în urma probelor nu a unor declaraţii false! Nu are nici urmă de regret pentru ceea ce a făcut, este rece şi calculat, mai mult de atît, acum spune că nu el ar fi omorît-o! Penibil şi el, şi voi, că aţi acceptat această declaraţie."
(Adellyna Stancu)
"Felicitări PRO TV sau, mult mai bine zis, PR OTV! Aţi reuşit să transformaţi acest slogan în ceva sinistru. Am urmărit emisiunea doar ca să văd cît de josnici puteţi fi. Ce contează chinul la care sînt supuşi părinţii bietei femei, ce contează murdărirea imaginii cîntăreţei, ce contează rănile pe care le redeschideţi în sufletul celor care au cunoscut-o?! Trăiască audienţa! Este emisiunea cea mai cinică pe care am văzut-o pînă acum, pe orice post TV. Şi OTV-ul are audienţă, dar chiar nu vă interesează şi ce fel de oameni alcătuiesc această audienţă? Voi scoate postul vostru – pe care, în urmă cu vreun an, îl consideram printre cele mai bune – din lista noastră de programe."
(Ion)
"Criminalul pe post de vedetă TV, adus de acest psihopat de Măruţă, să fie angajat definitiv la PRO-TV, coleg de pupitru cu Andreea Esca şi cu întreaga echipă de ziarişti ! Alo, şefii PRO-TV, dacă nu-l concediaţi pe scîrnăvia de Măruţă, să aveţi şi voi parte numai de crime în familie!” (Şeful Pro TV) “Măruţă! Eşti bolnav, omule! Şi nu te condamn pentru că faci parte dintr-o societate bolnavă, la a cărei boală văd că trudeşti din greu. Şi nu spre vindecare. Eşti bolnav, omule, şi singurul tratament la boala ta e uitarea. Scufundarea în penibil este doar un simptom. Apoi, vine uitarea. Te-am uitat deja."
(Gheorghe)
Duritatea telespectatorilor este pe măsura abjecţiei teleaştilor!

Articol semnat Gabriela Hurezean

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Related Posts with Thumbnails